WASHING TENT!

În oraşele mari,am mai mereu dificultăţi în găsirea unui loc pentru campare...
Pe cât posibil, evit să montez cortul, dacă nu sunt semne de ploaie sau nu sunt ţânţari...Deşi ,cu cât mă depărtez de România ,îndrăznesc să montez cortul în cele mai năstruşnice locuri...
   La Lisabona(încă nu intrasem bine în oraş),tot căutând m-a prins miezul nopţii,aşa că am hotărât să instalez cortul într-un părculeţ, ce la acea oră mi s-a părut mai izolat!

   Nu trec multe minute după ce m-am băgat în sacul de dormit,că de nu începe frate un zgomot de nu ştiam ce se întâmplă...Eram în faza aia de dolce farniente deja....Un zgomot asemănător ca şi cum te-ai fi băgat cu umbrela sub un duş de mare presiune!
   Primul lucru pe care l-am realizat e că zgomotul avea legătură cu mine!Aşa că am ieşit....

   Ce se întâmplase? Exact(aproape exact!) de cort era un dispozitiv de irigat care se ridica când era programat(de aceea nu-l văzusem eu!)
   Am încercat (făcându-mă ciuciulete)să redirecţionez jetul de apă dar nu am reuşit...norocul meu că s-a oprit după 10 minute!
   Şi când te gândeşti că am montat cortul să mă feresc de ploaia care se anunţa din cer, nu din pământ!

   Dimineaţă pe la 6, din nou...10 minute de deşteptare portugheză! Tot m-am speriat , că m-a trezit din somn...dar am aşteptat cuminte să se termine...Acum râd, atunci nu prea râdeam...dar mă consolez cu gândul că se putea şi mai rău...dacă de exemplu ,puneam cortul exact pe acel dispozitiv?   Mă alegeam c-o clismă gratuită?

Plec când nu mai am răbdare să stau,când locurile alea pe care nu le-am văzut mă cheamă...
Sunt oameni care aşteaptă să-i cunosc.Că vor să pună şi ei puţin umărul la Mirel ăla de a doua zi.Când simt  că am atâtea de văzut, că nu-mi ajunge viaţa asta pentru toate şi eu stau şi pierd atâta timp....Sentimentul ăsta m-a făcut de multe ori să plec nepregătit...Fizic...material... Dar sufleteşte debordam....Flacăra ce mă împinge îmi ţine loc de multe ori şi de mâncare...combustia ei mă face să trec indiferent peste cerinţele trupului!
  Când vin...vorba vine ...CÂND VIN!..pentru că în ultimul timp, acasă e acolo unde mă opresc...
Dar la început,aveam un sentiment pregnant de regret că s-a terminat(fie din cauza iernii, fie a oboselii,a nevoii de a munci pentru a putea continua)...Flacăra de la început nu s-a stins niciodată....ea arde mocnit, din ce în ce mai mare, tot mai mare ...şi mai mare!
E un perpetuum mobile!

Gândurile...

Când merg..două lucruri mă împing mereu înainte...nevoia de a cunoaşte alţi oameni şi alte locuri...De aceea iau rar autostopul, probabil nu mă identific cu alţi călători...Ce ne uneşte însă...e efectul pe care îl produce necunoscutul cunoscutului pe care îl avem cu toţii în minte, în inimă,în atitudine , mai mult sau mai puţin conştient....Dar e acolo...aţipit în cei mai mulţi dintre noi şi când i se oferă prilejul...sare şi pune stăpânire pe noi, pe întreaga noastră viaţă...se abonează la tot viitorul nostru ....Iar noi...nu putem decât să-i mulţumim de această dependenţă!

 Nu poţi fugi de gânduri...dar le poţi, călătorind să le împuţinezi numărul...
În mod normal,un om are 1000 de gânduri zilnic...Un om ce trăieşte în comuniune cu natura, cu Dumnezeu, are 100 de gânduri....Un om ce trăieşte doar cu Dumnezeu are gânduri foarte puţine!
   Câţi dintre noi ne amintim ce gânduri am avut în ziua de 14 aprilie 2001? Foarte puţini...şi foarte puţine ne amintim...deci, majoritatea au fost fără de folos...
   Deci gândurile ne ocupă viaţa , ne sugrumă şi ne ocupă o grămadă de timp, timp pe care am putea să-l folosim canalizându-ne energia spre ceva ce mai târziu să ţinem minte(dacă nu toată viaţa)

RĂDĂCINI

Călătoria, pasiunea de a vedea tot ce nu ai văzut până acum, a venit implicit în urma unor evenimente care m-au marcat, care, mai bine spus,m-au incitat de a continua spre alte şi alte experienţe...
    De exemplu, să încep cu începutul...
Datorită unor împrejurări(nu contează ...)am fost nevoit(cândva...să zicem acum vreo 10 ani),să merg o porţiune de drum pe jos...Am fost întrebat la un moment dat dacă nu cumva caut de lucru....Atunci s-a aprins un beculeţ...atunci cred că a fost scânteia de unde a pornit totul...Am spus că da şi astfel am ajuns om de casă, bun la toate ...
   Nevoia de a cunoaşte oameni şi situaţii noi pentru mine a fost punctul de pornire în necunoscut...Am cunoscut fel şi fel de oameni,de la falşi patroni, până la exploatatori de resurse umane ieftine...Am fost un fel de reporter incognito....Sunt lucruri pe care ţi le pomenesc în premieră, dar care o să apară în cartea mea, cu nume reale...Nu mi-e frică, deşi o să demasc nume importante din viaţa socială şi politică...
     Când mă plictiseam, plecam...de cel mai multe ori neplătit(pentru că nu asta urmăream)...dar au fost situaţii când am fost şi prins şi bătut!De ce? Pentru că sclavii când fugeau de pe plantaţie erau prinşi şi bătuţi!
   Veneam acasă şi îmi continuam viaţa socială deşi soţia nu mă înţelegea ...apoi mi-ar fi şi greu să explic ,pentru că nici eu nu înţelegeam ce mă atrage...ştiam că asta voi face în continuare, deşi nu pot că e măgulitor să-ţi faci un scop în viaţă din asta!
   M-am înscris la jurnalism pentru ca să pot face ceva mai mult...Apoi am înţeles că nu e deajuns....În drumul meu spre noi aventuri, am descoperit şi frumuseţile create de Dumnezeu...Şi aici am vrut mai mult!
   Şi am continuat să merg mai departe, am încercat să acopăr cât mai multe zone...poate de aici s-a născut ideea de a face turul României prin toate oraşele...pare un vis îndrăzneţ, dar l-am făcut şi mi-a părut rău că s-a terminat....

cartea

Pe acest blog imi voi scrie cartea. Un roman de fictiune ale caror personaje vor fi in mare parte reale. Povestea se bazeaza pe o experienta proprie: Turul ORaselor din ROmania, cuvinte care au nascut abrevierea TORRO, ce da titlul romanului.
In mare, este descrierea unei competitii. Competitie ce are ca premiu un milion de euro, pentru cine va reusi sa strabata primul un traseu ce va cuprinde toate orasele tarii. O sa pun in carca unui concurent ce mi s-a intamplat mie, in carca altuia, ce putea sa mi se intample si va fi si ceva fictiune pe alocuri...
Spre final, evenimentele o sa se precipite, concursul va fi mediatizat si transmis in direct, va fi un fel de Big Brothers mai mare, mai lung, dar va tine spectatorii si telespectatorii cu sufletul la gura...
Si finalul, va fi unul neasteptat, imprevizibil si destul de surprinzator....
Eeiii..., asta chiar nu va spun!

prefata

La inceput a fost un zvon. O idee... O idee inedita si indrazneata. Promotoare si de pionerat intr-un domeniu aproape neexplorat si plin de resurse. Ideea a crescut si treptat a ajuns proiect. Si proiectul a pornit la vale ca un bulgare de zapada si s-a transformat intr-o avalansa care a angrenat oameni si institutii,sceptici si increzatori, romani si straini. O premiera mondiala. Un maraton. Un mega reality show.

Se ofera un milion de euro, celui ce va termina primul, pe jos, un itinerariu ce va cuprinde toate orasele tarii.
Cei interesati sunt rugati sa urmareasca acest site, unde vom reveni cu amanunte.

``````````````````````````````````````````````````````````````````````````

Valentin este un om de afaceri care a pornit de la zero si s-a agatat de toate oportunitatile ce i s-au ivit in cale. A inceput imediat dupa ce s-au deschit granitele, sa faca negustorie prin Polonia si Turcia.A pus bazele unui mic capital care i-a permis sa deschida primul bar non stop din regiune. Faptul ca l-a deschis a fost o buna opotunitate, dar ca l-a facut non stop a fost o greseala.
Avand preturi foarte accesibile, reusea sa vanda zilnic aproximativ trei sute de litri de alcool. Pentru o incapere expres si un etaj cu opt mese, era mult peste asteptari.
Insa noaptea, cand oamenii cinstiti se pregateau pentru o noua zi de munca, barul era invadat de pasari de noapte: vagabonzi, proxeneti, prostituate si alti indivizi fara capatai. Treptat treptat, barul a devenit loc de afaceri necurate.
Incepusera sesizarile si politia intra pe fir si s-a scotocit peste tot. Vestea ca barul ar fi fost dotat cu camere de bordel, pentru jocuri de noroc a fost un motiv sa se bocaneasca peste tot, in cautarea usilor secrete, dar cum era de asteptat nu s-a gasit nimic.
In realitate, cuplurile care se formau noaptea in bar, isi mai desavarseau iubirea prin imprejurimi si de multe ori reveneau pentru a-si reincarca bateriile.
-Unde ai fost?
-La Cin Cin, c-o vagaboanda...
Si telefonul fara fir...
Un exemplu elocvent ar fi si un episod in care rolul principal l-a jucat o angajat care s-a jenat sa spuna parintilor unde lucreaza. Intr-o seara , l-a vazut pe tatal sau la o masa din bar.Cum nu era alta iesire, a cerut sprijinul unor baieti buni sa o ajute sa sara pe geam.
Ce a iesit?
S-a auzit ca la Cin Cin, ca sa nu fie violata, o femeie a sarit de la etaj pe geam. Un client, epigramist amator, a imortalizat momentul intr-un catren:
Ma-ntrebau clienti mai beti
cu ochi tulburi, figuri triste:
-Parasute mai aveti?
-Nu, avem parasutiste!
Apoi, in mai putin de un an, in jurul barului au aparut vreo 15 sateliti, iar clientii s-au imprastiat si din aceasta cauza si din cauza renumelui.
Dar Valentin nu s-a descurajat, experienta l-a ajutat mai tarziu mai mult decat ar fi crezut.
A urmat apoi facultatea de economie si marketing, s-a casatorit si paralel s-a axat doar pe activitati de productie. Mai tarziu, dupa terminarea studiilor, a revenit la domeniul de inceput, deschizand un club pentru femei, cu saloane de frumusete si tot ce era de ultima ora pentru femei la acea ora.
Pentru barbati a facut un club exclusivist, unde intrarea se facea pe baza de legitimatii ce erau eliberate dupa o atenta selectie.
Faptul ca experienta l-a ajutat si cluburile sunt rentabile si in prezent, s-a vazut in profitul, care pentru prima data in ultimii ani a inceput sa se acumuleze. Astfel a putut sa se extinda si sa puna bazele unui mini holding, impreuna cu meseriasi someri de care statul incepuse sa nu mai aiba nevoie.
Fiind un vizionar cu simt al afacerilor dezvoltat si desavarsit de studii, a stiut sa se inconjoare de specialisti , carora le ceda peste jumatate din afacere.Stia sa multumeasca pe toata lumea si niciodata nu a incercat vreun angajat sa-l fure. Din respect si pentru ca era constient ca nicaieri nu ar fi fost platit mai bine.
In lumea afacerilor nu a fost un rechin, a preferat sa nu castige in anumite momente decat sa piarda o filiera care in viitor sa ii aduca mult profit.
Credincios si constient ca prin generozitate si nu prin zgarcenie poate avea protectie de la Dumnezeu, a ajutat multa lume care a apelat la el si Dumnezeu i-a intors-o inzecit. Spunea ca nu ia in mormant nimic si nu vrea sa-si rasfete copiii, asa ca nu incerca sa-si acumuleze avere.
Copii mei vor trebui sa munceasca pentru bani, doar asa vor cunoaste si vor aprecia valoarea lor. Dar banii se adunau oricum si a inceput sa se implice in diverse sponsorizari.
De aceea, cand s-a auzit ca ofera un milion de euro premiu pentru un concurs inedit, foarte putini din cei ce il cunosteau s-au mirat.

`````````````````````````````````````````````````````````````````````````

Sunt un solitar. Desi mult timp nu am stiut acest lucru, revelatia m-a cuprins treptat si de aceea nu-mi amintesc daca mi-a placut sau nu. Am constientizat asta facand un bilant cu viata mea si am constatat ca rubrica cu prieteni era aproape goala. Acum, chiar goala de tot...Si am inceput sa caut motive, pentru ca nimanui nu-i cade bine acest lucru.
Si am cautat in copilarie. Si am gasit niste inceputuri...
Pentru ca nu-mi permitem sa intarzii acasa si nici sa plec fara motive , singurul meu prieten(din clasa a treia pana am terminat liceul, am stat in aceeasi banca)era cineva care avea un tata ca al meu.
Al meu era si betiv si incult . Si facea pe desteptul... Prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul!. Cine a nascocit proverbul asta, probabil l-a cunoscut pe tata.
Lumea ne ocolea, iar copiii, dupa ce aflau de-al cui sunt, ma ocoleau si ei...Intram cand si cand in cercul lor, dar cu concesii care ma umileau. Atunci nu realizam asta.
Tata s-a recasatorit cand aveam cinci ani, cu o femeie cu trei fete mai mici decat mine. Cum era cunoscut in oras ca un cal breaz, a luat o femeie de la tara, mai tanara cu 15 ani, la fel de inculta, dar destul de desteapta ca sa-l manipuleze in cativa ani, cum a vrut ea.
Eu trebuia sa fiu batut bine, cu motiv sau fara, ca sa poata sa le de-a cate o palma si fetelor.
Probabil m-a iubit odata, dar treptat ne-am distantat unul de altul si l-am urat toata viata si inca 20 dupa ce a murit.
Odata a furat un ceas de-al lui Geta(nevasta-sa) si l-a vandut pe bautura. Dar nu a ezitat sa se disculpe si mai mult, ca sa fie credibil, ne-a strans degetele la tatana usii sa recunoastem ca noi am luat ceasul. Geta a venit si pe la scoala cu scandal si m-a facut de ras cu ancheta ei
Intr-o zi friguroasa de februarie am luat un pulover de-al lui la scoala. Era un pulover de lana, pe gat, la moda in acele vremuri.De obicei ajungeam acasa inainte ca tata sa iasa de la munca.Ca un facut, in acea zi insa, l-am gasit acasa.Plecase mai devreme de la serviciu si nici nu colindase carciumi.
Am luat o bataie...!
A doua zi era ziua mea.Mi-a facut cadou puloverul pentru care luasem bataie...

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Valentin nu a lasat afacerile sa-i influenteze casnicia. Cand intra in casa, le lasa la usa! Inchidea telefoanele de serviciu si se deconecta de problemele inerente cu care se lupta zilnic.
Acasa era tatal, , era sotul iubitor. O iubea pe Luminita, moldoveanca lui de la Dorohoi pe care a cunoscut0o la facultate. Si ea i-a daruit trei baieti frumosi cu care Valentin isi petrecea mare parte din timpul sau liber.
Vara mergeau in drumetii cu cortul si iarna la schi.Avea o dragoste pentru natura pe care o cultiva in fiecare concediu si in multe weekenduri. Si a molipsit toata familia.
Asa s-a imprietenit cu o familie, langa care au campat intr-o seara, pe un munte langa Vatra Dornei
Apoi faceau excursii impreuna. Capul celeilalte familii era geolog. Lia, sotia lui, spunea despre el ca e bigam pentru ca era insurat cu ea si cu meseria lui. Ba mai mult, lui Alinii placea sa mearga pe jos distante lungi, a fost primul roman ce traversase America pe jos, desertul australian (unde era sa-si piarda viata) si alte locuri necunoscute pentru multi romani. OMNE IGNOTUM PRO MAGNIFICO EST! era deviza lui: tot ceea ce e necunoscut e socotit minunat!
Intr-o zi s-au intalnit cu un alt iubitor de drumetii. Costel nu iubea doar muntele, mergea oriunde ,incercand sa descopere lucruri noi, legende locale si nu ocolea intamplarile neprevazute, ba chiar le iesea in intampinare.
Lucra oriunde si orice si cu banii castigati mergea in alte locuri. A mers pe jos prin toate orasele tarii. Avea si dar de povestitor si focurile de tabara unde era prezent, se lungeau pana spre dimineata cand se pornea pe povestit.
Paradoxal, desi un singuratic, ii placea sa socializeze si astfel s-a legat o prietenie stransa intre cei trei.Cu timpul, grupul s-a largit si se reunea din ce in ce mai des.Tot la un foc de tabara s-a nascut ideea de a construi un itinerariu care sa treaca peste tot prin tara.Intr-un alt loc, intr-o alta seara, proiectul s-a transformat intr-o provocare, intr-o competitie. O competitie ce va aduce castigatorului un milion de euro.

-------------------------------------------------------------------------------

Nu am avut prietene, iubite pana dupa armata.Murise tata si eram liber. Ma simteam liber dar nu stiam cum sa ma bucur dar ma bucuram. In sinea mea, ca in realitate nu stiam ce sa fac cu libertatea mea.
Pana atunci, constrans de reguli exigente si exagerate , ma plafonasem si ma obisnuisem cu acest mod de viata. Nu imi placea, dar acum realizam cat ma obisnuisem cu asta.
Venise si revolutia! Parca pentru a-mi accentua sentimentul de libertate cu care ma luptam in fiecare zi. Au inceput sirul evenimentelor ce te marcheaza pe viata iar eu le-am tratat ca un amator. Realizam la intervale de vreme neasteptat de mici, ca viata urmeaza un curs pe care cu usurinta l-as fi putut canaliza intr-o alta directie. Si intotdeauna , intr-o directie mai buna.
Lipsit de experienta si nepregatit pentru rolul de matur, de independent, nu ma regaseam. Ma simteam ca o bila de biliard ce se lovea din manta in manta. cadeam intr-o gaura, ieseam si imi perpetuam jocul.
Luat de val, de valuri, traiam vremuri noi amestecand iluziile cu incertitudinile.
Singurele satisfactii implinite au fost stradaniile mele de a ma autoperfectiona , pentru a ajunge bun si foarte bun in domeniul in care lucram. Si care nu avea nici o legatura cu calificarea pe care mi-o asigurase scoala si experienta celor 20 de ani, pe care abia ii implinisem.